Bună seara!
La 1 martie a început competiția SuperBlog , ediția de primăvară 2025 și tare aș vrea să fiu din nou finalistă cu blogul cel nou.
Doream să îmi cumpăr un domeniu , dar nu am făcut-o încă.
Și s-ar putea să am probleme cu internetul , din păcate, într-o zonă mai greu accesibilă. Voi încerca soluții.
Ideea e că mă atrage din nou competiția, ca și în alți ani. Nu știu câte bloguri sunt înscrise, nu m-am uitat încă, dar la ediția precedentă m-am clasat destul de sus, ceea ce m-a bucurat.
În orice caz, am rămas surprinsă de realizările competitorilor, documentați, dar și cu simț artistic și cu calități tehnice de excepție. E normal să ”tragi cu ochiul” la cei care câștigă și cred că pe bună dreptate se iau premiile.
Ne străduim să scriem cât mai frumos și să respectăm cerințele tehnice.
Așteptăm cu înfrigurare și emoție notele la fiecare probă.
Și fiecare își dorește să câștige sau măcar să fie finalist al competiției cu participări la toate probele, adică articole de blog originale pe o temă dată de sponsorul probei.
Așadar, îmi anunț intenția de a fi finalist SuperBlog primăvară 2025. Să vedem cât voi reuși la această ediție.
Zilele următoare am de scris primul articol.
La treabă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu