Nu demult am scris un articol despre legătura mea profundă cu generațiile anterioare și valorile pe care mi le-au transmis. Aici este textul. Același sponsor, și anume compania Beciul Domnesc, ne provoacă astăzi , tot în cadrul competiției Spring SuperBlog 2025, să scriem despre puterea timpului de a rafina lucrurile.
Sunt acele lucruri frumoase despre care am vorbit, iar azi, savurând vinars Miorița, tot din portofoliul Beciul Domnesc, mă voi referi la alte pilde de comori emoționale.
Cu gândul la valorile brandului Miorița- eleganță, tradiție, autenticitate-scriu din suflet pentru a vă împărtăși niște exemple memorabile de oameni simpli, dar măreți. Simplitatea aceasta a țăranului român înseamnă măreție și demnitate.
Scriu în speranța de a vă emoționa. Căci e păcat ca emoțiile să se piardă. Mai degrabă se răspândesc frenetic.
Iată, de pildă, am aflat de o povestea celor șapte cămăși de cânepă pe care o fată de măritat trebuie să învețe să le confecționeze, ghidată de mama sau bunica. Am găsit chiar și un film extraordinar de frumos despre cămașa de cânepă, urzită în războiul de țesut:
Se țese timp, răbdare și liniște. Bunica spunea ca nu e vorba numai despre cămăși, ci de a transforma ceva aspru în ceva frumos, de a accepta că lucrurile bune cer timp, despre răbdare, perseverență, lecțiile cânepei.
Toți cei care păstreză tradițiile și le îmbogățesc sunt eroii noștri tăcuți. Fie că este vorba de țesut, sculptură, ceramică, bijuterii, mobilier sau chiar case tradiționale renovate. Creatori și voluntari, aceștia ne înfrumusețează zilele prin exemplul lor. Am văzut creații pur și simplu extraordinare, care reprezintă insule de senin și armonie într-o lume deseori invadată de tern.
Eu caut aceste lucruri cu aviditate în setea mea de frumos și bine. Mai ales tradițiile vii, nu numai cele conservate în muzee.
Dacă mă gândesc și la bunătate, „virtutea fundamentală, actul și relația esențială a omului cu lumea” ( Horia Roman-Patapievici), la oameni care au îmbătrânit frumos, mă duce gândul la străbunii mei bineînțeles și la o personalitate pe care o voi evoca, Octavian Paler.
Sunt frumoși bătrânii cuminți ai satelor noastre. Octavian Paler s-a născut la Lisa, în depresiunea Făgărașului, sat pe care îl îndrăgesc și care mi-a devenit drag datorită scriitorului, sat patriarhal. Sunt atât de fericită că am fost contemporană dânsului, câ l-am ascultat și l-am citit, că am cărți cu autograf. Octavian Paler a făcut școala primară în satul natal, apoi Colegiul Spiru Haret din București și Liceul Radu Negru din Făgăraș, secția literară. A făcut Facultatea de Litere și Filosofie și, în paralel, Facultatea de Drept din București. Apoi a fost redactor de programe culturale la Radiodifuziunea Română. A fost persecutat de Securitate. L-am cunoscut după Revoluție. L-am văzut la talk-show-uri. a criticat clasa politică. Era un bătrân bun și calm, înțelept, mai degrabă pasionat de mitologie, filosofie,de raportul om-existență și propria aventură existențială, un om al monologului, solitar, așa cum mărturisea el însuși. Daniel Cristea-Enache spunea despre dânsul : "Octavian Paler, aşa cum l-am cunoscut, avea o tinereţe spirituală, o mobilitate intelectuală şi o vie curiozitate, păstrate, toate, până in ultima clipă". Un om de o cultură bogată, patriot, îndrăgostit de România. Nu mă satur să îl ascult, și sunt bucuroasă că mai am ocazia datorită tehnologiei moderne.
"Să fie dragostea noastră ca un vin bun, să crească mai puternic odată cu vârsta." spune un vechi proverb englez.
Așa este și vinarsul Miorița, inspirat de balada Miorița, chintesența spiritului românesc, cu trei sortimente: V.S., V.S.O.P. și X.O. ce oferă un gust autentic, cald și catifelat. Valorile Miorița sunt valori în care cred: eleganță, tradiție, autenticitate, timp, calitate, echilibru, memorabilitate.
Așa se îmbină tradiția cu rafinamentul, cu puritatea. Toate acestea se nasc în timp...cu răbdare. Nu numai la noi, ci și în alte culturi, precum cea victoriană sau japoneză, pentru a aminti numai câteva dintre ele.
„The feeling of an evolution is a constant for every artist who is pursuing the search of refinement and enlargement of his/her own means of expression.” Andrea Bocelli